Dansul m-a așteptat

Cine mă cunoaște știe că, de câțiva ani, viața mea se învârte în primul rând în jurul picturii. Tablourile, pensulele, pânzele și culorile fac parte din lumea mea de zi cu zi. Însă puțini știu că, mult înainte de toate acestea, aveam un vis mare.

Dansul.

Încă din tinerețe iubeam atmosfera cursurilor de dans. Muzica, rochiile frumoase, energia oamenilor din jur și senzația aceea când, pentru o clipă, îți golești mintea și te lași purtat de ritm. Am urmat atât cursuri de dans pentru începători, cât și cursuri pentru avansați și abia așteptam să-mi continui drumul în dans.

Când sănătatea îți schimbă planurile

Apoi a venit o etapă a vieții pe care nu mi-am ales-o.

Operațiile la picioare m-au împiedicat să continui ceea ce iubeam. În loc să învăț alți pași de dans, aveam de înfruntat cu totul alte lucruri. Așa că am lăsat deoparte visul de a dansa și, treptat, am acceptat că poate nu voi mai reveni niciodată la el.

Pe atunci nu bănuiam cât avea să dureze pauza mea.

Viața mergea înainte

Anii treceau.

Au venit munca, familia, copiii, grijile și bucuriile vieții de zi cu zi. La fel ca multe femei, mi-am dedicat cea mai mare parte a timpului oamenilor din jurul meu. Dansul nu a dispărut, doar a trecut în plan secund.

Totuși, din când în când, îmi amintea că era încă acolo. Era de ajuns o melodie la radio, un spectacol de dans la televizor sau o amintire din vremea când îmi petreceam serile pe ringul de dans.

Undeva în suflet, rămăsese mereu.

O întoarcere la care nu mă așteptam

După ani, s-a ivit ocazia să mă întorc.

Nesiguranța se amesteca cu entuziasmul. Mă întrebam dacă îmi voi mai aminti pașii, dacă îmi voi găsi locul printre ceilalți și dacă mă voi bucura de dans la fel ca odinioară.

Răspunsul a venit foarte repede.

Au fost de ajuns câteva antrenamente.

Muzica răsuna, corpul se mișca, iar eu mi-am dat seama cât de mult îmi lipsise dansul.

Dintr-odată, nu mai contau nici vârsta, nici anii care trecuseră. Importantă era bucuria pe care o regăsisem.

Mai mult decât dans

Astăzi, dansul nu înseamnă pentru mine doar coregrafie sau spectacol.

Îmi aduce energie, experiențe noi și momente în care mintea se deconectează complet. Iubesc atmosfera antrenamentelor, râsetele împărtășite și sprijinul femeilor care au aceeași pasiune.

Fiecare spectacol îmi amintește că unele visuri merită readuse la viață, chiar dacă le-am lăsat deoparte multă vreme.

Niciodată nu e prea târziu

Astăzi sunt pe ringul de dans, în costum, și zâmbesc.

Nu pentru că totul ar fi perfect.

Zâmbesc pentru că mi-am împlinit ceva despre care, ani la rând, am crezut că nu va mai face parte din viața mea.

Nu m-am întors la dans la douăzeci de ani.

Problemele de sănătate și operațiile la picioare mi-au răpit câțiva ani.

Am ajuns pe ringul de dans mult mai târziu decât îmi imaginam în tinerețe.

Dar astăzi nu mă mai gândesc la ce ar fi putut fi.

Mă bucur de ceea ce trăiesc acum.

Dacă și voi purtați în suflet un vis pe care a trebuit să-l lăsați deoparte, nu renunțați la el doar pentru că a trecut timpul.

Viața ne poartă uneori în alte locuri decât plănuiserăm.

Și totuși, uneori, după ani, ne aduce exact acolo unde ne-am dorit dintotdeauna să fim. 🤎