Tablou nou: Ce rămâne

Uneori nu ne întoarcem doar cu fotografii

Anul acesta am vizitat pentru prima dată în viață un loc care m-a absorbit cu totul. Nu este un loc în care aș simți nevoia să merg în fiecare an. De fapt, nici nu știu dacă mă voi întoarce vreodată acolo.

Dar ceea ce am simțit acolo a rămas în mine.

Și tocmai acel sentiment am încercat să-l transpun pe pânză.

Nu urmăream o reprezentare exactă. Nu urmăream să surprind perfect fiecare detaliu. Mă interesa atmosfera. Amintirea. Acel moment aparte când te afli într-un loc pe care l-ai văzut de sute de ori în fotografii, dar care, în realitate, te impresionează cu totul altfel.

Unele locuri pur și simplu nu pot fi explicate.

Trebuie trăite.

Când tabloul îl călăuzește pe pictor

Când am început să pictez, nu aveam nicio idee cum avea să arate tabloul. M-am lăsat călăuzită de intuiție. Adăugam straturi, le îndepărtam, reveneam asupra lor și le acopeream din nou. Era unul dintre acele tablouri care își stabilesc singure direcția.

Iar eu nu făceam decât să le urmez.

Poate tocmai de aceea mă bucur atât de mult că l-am terminat.

Astăzi a venit ultima tușă de pensulă și, la final, semnătura. Îmi place întotdeauna acel moment. Are în el bucurie, ușurare și puțină nostalgie. Timp de câteva zile trăiești zilnic alături de tablou, te gândești la el, revii asupra lui, apoi, dintr-odată, vine clipa în care știi că nu mai este nimic de adăugat.

Este gata.

Un tablou care își caută povestea

De data aceasta, mai există un lucru care îl face deosebit pentru mine.

Va fi disponibil pentru vânzare.

Și cred că într-o zi își va găsi omul potrivit.

Poate pe cineva care visează să viziteze cândva acest loc. Poate pe cineva care îl va cumpăra ca să-i amintească de propriul vis și de călătoria care încă îl așteaptă.

Și poate pe cineva care a fost deja acolo.

Pe cineva căruia, privind tabloul, îi vor reveni în minte atmosfera pe care a trăit-o, luminile orașului, emoțiile care nu pot fi fotografiate, dar care rămân în suflet mult timp după întoarcerea acasă.

Pentru că uneori nu cumpărăm doar un tablou.

Cumpărăm o amintire.

Sau un vis.

Recunoașteți locul?

Iar acum sunt curioasă să aflu ce credeți.

Puteți recunoaște din detaliile fotografiilor locul care m-a inspirat?

Vă dau un singur indiciu.

Anul acesta am fost acolo pentru prima dată. Și totuși, mă gândesc mereu la el.

Pentru că unele călătorii se încheie.

Dar ceea ce contează cel mai mult rămâne.