De ce am început să pictez amerindieni (și când a început totul)

24. 4. 20263 min read

Drumul meu spre pictarea amerindienilor nu a început cu un plan sau cu o viziune clară. Nu mi-am spus că tocmai acesta va fi stilul meu. Totul a luat naștere firesc în anul 2019, când am pictat primul meu amerindian, drept cadou pentru tata.

Pe atunci nu aveam aproape deloc experiență. Nu cunoșteam regulile picturii, nu știam să amestec corect culorile și nu aveam idee ce pensule să folosesc. Totuși, m-am apucat de lucru. Pictam doar după cum simțeam, fără să analizez și fără presiunea rezultatului. Tocmai această libertate a dat forță tabloului.

Îmi amintesc și astăzi momentul în care tata l-a văzut. Acea bucurie și acea sinceritate. Chiar atunci a început să se scrie întreaga poveste.

Anul 2020: Amerindianul ca luptător

Un an mai târziu, am revenit la acest motiv. De data aceasta nu mai era vorba doar despre încercări. A luat naștere un tablou cu un amerindian în chip de luptător, pentru că exact așa îl vedeam pe tata. Puternic, tăcut și mereu prezent.

Pentru mine, acest tablou a însemnat mult mai mult decât un simplu portret. M-a ajutat să exprim ceva ce cu greu se poate spune în cuvinte.

Apoi a venit tăcerea

Pentru multă vreme, am lăsat deoparte amerindienii. Nu a fost o decizie, ci mai degrabă o distanțare firească. Unele lucruri au nevoie de timp. Nu pot fi planificate sau forțate. Trebuie să se coacă de la sine.

Anul 2024: Amerindianul angelic

Momentul de cotitură a venit în anul 2024.

A luat naștere tabloul „Amerindianul angelic”, numit Angeliánka, care purta o energie cu totul diferită. L-am pictat pentru a sprijini o fată minunată. De data aceasta, am pus în tablou mai multă delicatețe, lumină și speranță.

Tabloul a fost apoi vândut la licitație și și-a continuat propriul drum.

A ajuns până în Egipt.

Și astăzi mi se pare incredibil cât de departe poate ajunge ceva născut dintr-un sentiment curat și din dorința de a ajuta.

Anul 2025: O revenire la care nu mă așteptam

După câțiva ani, motivul amerindienilor a reapărut. De data aceasta, cu mult mai multă forță.

Nu a venit din minte, ci din interior. Fără planuri, fără strategie.

Dintr-odată, am știut că vreau să îi pictez din nou.

Treptat, mi-am dat seama că nu este vorba doar despre un motiv. Este vorba despre sentimentul pe care îl pun în tablouri. Amerindienii au devenit o parte firească a creației mele.

Poate că nu sunt pentru toată lumea. Și este în regulă așa. Cine îi simte, știe.